Eşti un porc!

Purcelus

Stătea el de multe zile gândindu-se la o întrebare veche de când lumea ce continua să i se tot învârtă prin cap.

Cine sunt?

Eşti un porc”, i-a răspuns mama micuţului purceluş.

Când spui „eşti” atingi nivelul cel mai înalt al fiinţei: identitatea.

Tratează omul aşa cum s-ar cuveni şi va deveni ceea ce ar putea şi ar trebui să fie

În cazul de mai sus, micuţul era un purcel însă de câte ori nu folosim cuvinte inconştienţi de puterea lor?

Eşti dezordonat.
Eşti incorect.
Eşti mincinos.
etc.

Când spui „eşti”, ţinteşti spre cel mai profund nivel: identitatea.

Când îi spui cuiva eşti, acea persoană va avea tendinţa să fie ceea ce tu i-ai spus să fie.

Să faci asta cu cei mari e grav de tot, însă cu cei mai mici este un adevărat atentat la viaţă, întrucât cuvintele pe care le folosim prind viaţă şi dobândesc o semnificaţie particulară în urechile celui care le aude.

Ţintirea spre identitatea unui adult este gravă, însă e şi mai şi dacă o faci spre cea a celor mai mici.

Dacă în cazul adulţilor există prezumţia că identitatea le este deja formată (lasă, ştim noi foarte bine cum e cu adulţii: cei mai mulţi au nevoie de confirmări şi repetarea trebuie să le aducă noi confirmări…), în cazul celor mici, identitatea este în plin proces de formare.

La fel ca micuţul purcel, mai mult ca oricând, cei mici se întreabă: cine sunt?

Nu „EŞTI” ci „faci/spui”.

Faci/spui… atunci când vrei să semnalezi un comportament negativ, decât să spui „eşti”.

Un acţiune tranzitorie oricum semnalează o situaţie, un dat de fapt, un comportament care trebuie modificat, însă închide într-o perioadă de timp.

Tu nu eşti asta, ci faci asta (de ex.: nu eşti un student leneş ci în acest moment studiezi puţin).

Încearcă să îţi imaginezi: pe care dintre afirmaţiile de mai jos ai vrea s-o auzi?

1. Eşti un student leneş!

2. Eşti inteligent, cum de în acest moment studiezi atât de puţin?

Tratează omul aşa cum s-ar cuveni, şi va deveni ceea ce ar putea şi ar trebui să fie

Sunt tare curios să aflu care este părerea ta cu privire la povestea de mai sus. Ţi s-a întâmplat vreodată să ţi se spună într-un fel, iar tu să te comporţi aidoma?

Cu prietenie,
Iuliu-Vasile Muntean

P.S.: Principiile enunţate sunt valabile atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari.

4 păreri la “Eşti un porc!

  1. Da, mi s-a intamplat acest lucru. Toata copilaria mea am fost tratata de fratii mei mai mari ca fiind o proasta mica de care nu se va alege nimic bun. Am ajuns la scoala unde probabil as fi avut nevoie de o atentie mai mare din partea parintilor ca sa invat bine. Nu am avut parte, asa ca reuseam sa am doar note de trecere. Am crescut cu convingerea ca nu voi fii in stare niciodata sa fac ceva bun pe lumea asta. Si am trait asa pana pe la 24 de ani cand venirea primului eu copil pe lume m-a adus cu picioarele pe pamant, si am devenit ceea ce ar fi trebuit sa fiu de o viata intreaga. Este cumplit cum sechelele din copilarie ne blocheaza sa fim asa cum suntem creati de Dumnezeu…perfecti.

  2. Ai vorbit foarte frumos despre adevărul fundamental ”a fi”. Iar referitor la întrebare, cred că tuturor ni s-a întâmplat să ne comportăm aidoma.

  3. Da, foarte adevarat. Cuvintele pe care le adresam altora trebuie sa fie bine „mestecate” in creierut inainte de a iesi pe gurita. Si eu am intalnit un caz in care parintii au tratat copilul tot timpul ca pe unul care nu stie sa faca nimic si asta l-a incurajat sa NU faca nimic bun pt. ca nu avea destula incredere in sine.

  4. yep. e foarte adevarat ca ne modeleaza in mare masura felul in care suntem sau nu incurajati/ tratati/ sustinuti (mai ales de catre familiari… acolo pare-se ca efectul e garantat si de durata datorita laturii afective existente si foarte proeminente). e o arta sa fii parinte. pe cat de frumoasa, pe atat de plina de responsabilitate… dar oriunde exista viata, exista si responsabilitatea ingrijirii ei.

Comentariile sunt închise.