Eşti un porc!

Notă

Purcelus

Stătea el de multe zile gândindu-se la o întrebare veche de când lumea ce continua să i se tot învârtă prin cap.

Cine sunt?

Eşti un porc”, i-a răspuns mama micuţului purceluş.

Când spui „eşti” atingi nivelul cel mai înalt al fiinţei: identitatea.

Tratează omul aşa cum s-ar cuveni şi va deveni ceea ce ar putea şi ar trebui să fie

În cazul de mai sus, micuţul era un purcel însă de câte ori nu folosim cuvinte inconştienţi de puterea lor?

Eşti dezordonat.
Eşti incorect.
Eşti mincinos.
etc.

Când spui „eşti”, ţinteşti spre cel mai profund nivel: identitatea.

Când îi spui cuiva eşti, acea persoană va avea tendinţa să fie ceea ce tu i-ai spus să fie.

Să faci asta cu cei mari e grav de tot, însă cu cei mai mici este un adevărat atentat la viaţă, întrucât cuvintele pe care le folosim prind viaţă şi dobândesc o semnificaţie particulară în urechile celui care le aude.

Ţintirea spre identitatea unui adult este gravă, însă e şi mai şi dacă o faci spre cea a celor mai mici.

Dacă în cazul adulţilor există prezumţia că identitatea le este deja formată (lasă, ştim noi foarte bine cum e cu adulţii: cei mai mulţi au nevoie de confirmări şi repetarea trebuie să le aducă noi confirmări…), în cazul celor mici, identitatea este în plin proces de formare.

La fel ca micuţul purcel, mai mult ca oricând, cei mici se întreabă: cine sunt?

Nu „EŞTI” ci „faci/spui”.

Faci/spui… atunci când vrei să semnalezi un comportament negativ, decât să spui „eşti”.

Un acţiune tranzitorie oricum semnalează o situaţie, un dat de fapt, un comportament care trebuie modificat, însă închide într-o perioadă de timp.

Tu nu eşti asta, ci faci asta (de ex.: nu eşti un student leneş ci în acest moment studiezi puţin).

Încearcă să îţi imaginezi: pe care dintre afirmaţiile de mai jos ai vrea s-o auzi?

1. Eşti un student leneş!

2. Eşti inteligent, cum de în acest moment studiezi atât de puţin?

Tratează omul aşa cum s-ar cuveni, şi va deveni ceea ce ar putea şi ar trebui să fie

Sunt tare curios să aflu care este părerea ta cu privire la povestea de mai sus. Ţi s-a întâmplat vreodată să ţi se spună într-un fel, iar tu să te comporţi aidoma?

Cu prietenie,
Iuliu-Vasile Muntean

P.S.: Principiile enunţate sunt valabile atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari.

Ştiai că foarte puţine persoane au o definiţie clară despre căsătorie?

Notă


Casatorie
De câţiva ani buni mă ocup de cazuri triste de căsătorii falimentate, de relaţii eşuate, de divorţuri. Îţi mărturisesc că am încercat din răsputeri să mă eschivez şi să nu accept această muncă „mizerabilă”, atunci când superiorii mei au considerat de cuviinţă să îmi încredinţeze această sarcină… însă tocmai pentru asta am fost trimis la specializare aşa că… iată-mă!

Am cunoscut durerea multor oameni (unii chiar faini) care nu au ştiut la ce s-au înhămat şi au ajuns la divorţ. M-am rugat mult pentru ei, pentru ca bunul Dumnezeu să le aline măcar suferinţa. Însă nu s-a întâmplat mare lucru: cazurile de divorţaţi parcă s-au înmulţit, iar eu eram din ce în ce mai frustrat de faptul că, din păcate, nu mai era nimic de făcut. Cel puţin nu la acest nivel.

Sătul de atâtea probleme pe care mi le „parcau” clienţii în „bătătură”, m-am pornit în căutarea cauzelor acestor rezultate dezastruoase. De unde să pornesc? Am întrebat în stânga şi dreapta, sfios, prietenii şi cunoscuţii, însă fiecare are o definiţie proprie cu privire la chestiune.

Mare mi-a fost mirarea să constat că de fapt (prea) multe persoane consideră căsătoria ca ceva ambiguu, fără o idee clară şi cu atât mai puţin punctuală. Am primit o grămadă de definiţii pe care nu le voi reporta aici, întrucât nu vreau să-mi bat joc de nimeni (dacă nu crezi, fă şi tu testul cu prietenii tăi şi apoi dă-mi de ştire 😉 ).

Desigur, considerăm căsătoria ca fiind unul din punctele forte ale societăţii moderne însă nu îţi vine să crezi cu cât optimism se înhamă lumea într-o astfel de legătură. Nimic rău în asta.

Ce părere ai însă de cei care nu fac această alegere justificaţi de iubirea care leagă componentele cuplului? În multe cazuri este doar fructul unei apropieri superficiale de o alegere de viaţă care poate avea repercusiuni ireversibile.

Dacă ţii cont de faptul că:

  • circa o căsătorie din patru eşuează (în anul 2012 în România),
  • nouă cupluri eşuate din zece nu se vor recăsători (adică doar un cuplu se va recăsători),

pare cel puţin de bun simţ să acorzi o atenţie maximă la acţiunea pe care urmează să o întreprinzi.

De aceea toţi cei care doresc să se căsătorească ar trebui să reflecteze la modul cel mai serios. Dacă însă deja ai făcut acest pas, ai şansa să-ţi faci o evaluare despre cât este de solidă căsătoria ta sau pentru a înţelege ce nu a funcţionat…

Aşadar, după umila mea părere, dacă ai o personalitate critică (şi găseşti nodul în papură… chiar şi atunci când papura a dispărut…), nu te căsători dacă:

  • crezi că există doar o singură persoană în lumea asta care să-ţi poată ofere fericirea (romanticii);
  • crezi că scopul vieţii tale este căsătoria (misticii, romanticii, insuficienţii, simpliştii);
  • crezi că este corect să-ţi sacrifici propria viaţă pentru căsătorie (misticii, romanticii, inhibaţii);
  • crezi în dragoste la prima vedere (romanticii);
  • nu te iubeşti pe tine însăţi (fără chef, slabii, supravieţuitorii de pe o zi pe alta);
  • nu eşti fidel (destrăbălaţii);
  • eşti violent, posesiv, gelos (violenţii);
  • nu poţi face faţă singurătăţii (slabii);
  • o faci din interes (insuficienţii, aparenţii);
  • părinţii tăi încă îţi influenţează viaţa (slabii, inhibaţii);
  • crezi că viitorii tăi socri ar putea să îţi influenţeze viaţa (slabii, inhibaţii);
  • vrei să ai o viaţă sexuală (slabii, inhibaţii);
  • vrei să ai copii (misticii, slabii);
  • pretinzi că propria consoartă îţi va „rezolva” viaţa (insuficienţii, violenţii, nesatisfăcuţii, nesuferiţii).

Cu privire la partenerul/a de viaţă, sunt valabile aceleaşi reguli ale personalităţii critice cu privire la viitoarea consoartă.

Verifică dacă există compatibilitate – nu te căsători dacă:

  • crezi că-i vei schimba caracterul partenerului tău prin căsătorie sau după celebrarea ei;
  • crezi că legătura căsătoriei se bazează pe compromisuri;
  • te cerţi adesea cu partenerul;
  • vă simţiţi bine doar dacă vă vedeţi „puţin”;
  • nu există respect reciproc;
  • vrei să menţii o relaţie;
  • nu aveţi o idee despre dacă şi câţi copii vreţi să aveţi;
  • nu aveţi aceeaşi viziune cu privire la educaţia copiilor;
  • nu aveţi aceeaşi viziune cu privire la bogăţie sau la aşteptările financiare;
  • înainte de căsătorie nu te-ai convins că există o bună înţelegere inter-sexuală.

Câteva reguli simple:

  • nu te căsători dacă vrei să scapi de griji, de părinţi, de persoanele care te cicălesc;
  • nu te căsători cu cineva care e prea ocupat pentru a-ţi oferi atenţie;
  • menţine-ţi şi îmbunătăţeşte-ţi constant aspectul fizic;
  • aminteşte-ţi că o familie numeroasă trebuie alimentată;
  • nu te duce să locuieşti cu părinţii tăi şi nici cu socrii tăi;
  • alege-ţi regimul de separare a proprietăţilor;
  • dacă ai deja copii, ţine cont de faptul că, în caz de separare, domiciliul conjugal şi custodia copiilor aproape întotdeauna îi revin mamei iar pensia alimentară pentru copii nu este ridicată dacă venitul tatălui este modest.

Desigur, listele nu sunt exhaustive însă de regulă sunt cele mai frecvente greşeli pe care le-au făcut cei care au eşuat în căsătorie.

Sunt tare curios să aflu care este părerea ta despre căsătorie? Ai o definiţie clară, concisă, exhaustivă?

O zi splendidă!

Cu prietenie,
Iuliu-Vasile Muntean

PS: nu uita să-mi laşi un comment cu părerea ta despre căsătorie. Mersi mult!

Pentru a deveni un „Noi” autentic

Notă

noi2Pentru ca un el şi o ea să devină un „noi” autentic este nevoie ca fiecare din cei doi să-l lase pe celălalt să fie el însuşi, nu să-l facă similar sieşi, nu să-l colonizeze, nu să-l asimileze: să-l iubească aşa cum ne-a iubit Isus.

E. Fromm scria: „Să iubeşti înseamnă să slujeşti. Atunci când mă pun în faţa unei persoane pot să o consider din două puncte de vedere. Pot să ţin cont de realitatea ei, de ceea ce este. Însă pot şi să fiu atent mai ales la ceea ce poate deveni. În fiecare persoană, oricât de mediocră ar fi, există un eu profund care cere urgent să fie realizat. Să iubeşti o persoană înseamnă să te pui în slujba acestui «eu» pentru a-l ajuta să se realizeze. Să iubeşti înseamnă să-l chemi pe celălalt la existenţă, să-l faci să trăiască, să-l faci să fie mai mult”.

Hei, sunt la început de drum cu acest sit: m-aş bucura şi ţi-aş fi profund recunoscător dacă mi-ai lăsa un comment şi mi-ai sugera ce articole să postez.

Cu prietenie,
Iuliu-Vasile Muntean